Ambasada Republicii Moldova
în Statele Unite ale Americii
Washington Chisinau
Pagina a fost vizitată de 371 ori
Site-ul a fost vizitat de 1439987 persoane
Site-ul este folosit de 28 persoane
Site-ul a fost accesat de 4484 ori.

Noutăţile Ambasadei

Ambasadorul Cristina Balan a avut o întrevedere cu Mark B. Levin, Vicepreşedintele executive al organizaţiei NCSEJ

La 30 iulie curent, Ambasadorul Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii, E.S. Cristina Balan a avut o întrevedere cu Mark B. Levin, Vicepreşedinte Executiv al organizaţiei National Coalition Supporting Eurasian Jewry (NCSEJ).

Întrevederea a prilejuit un schimb consistent de opinii privind cooperarea Republicii Moldova cu organizaţiile evreieşti americane, relaţiile RM-SUA, subiectele de politică externă de interes reciproc, situaţia din regiune, precum şi evoluţiile din ţara noastră în spiritul toleranţei, nediscriminării, respingerii antisemitismului şi cultivării memoriei Holocaustului.

În acest context, Ambasadorul Balan a adus aprecieri pentru parteneriatul îndelungat cu NCSEJ şi pentru sprijinul constant al organizaţiei în vederea dezvoltării şi aprofundării dialogului moldo-american.

La rândul său, Mark Levin, a adresat felicitări E.S. Cristina Balan cu preluarea unui asemenea important mandat şi a exprimat mulţumiri pentru eforturile constante şi dedicate ale Guvernului Republicii Moldova pentru onorarea memoriei victimelor Holocaustului și combaterii antisemitismului.

În finalul discuţiei deschise şi amiabile, ambele părţi au evidenţiat dorinţa de amplificare a acestei cooperări şi de intensificare a relaţiei de încredere şi a dialogului deschis.