Ambasada Republicii Moldova
în Statele Unite ale Americii
Washington Chisinau
Pagina a fost vizitată de 20145 ori
Site-ul a fost vizitat de 1459753 persoane
Site-ul este folosit de 13 persoane
Site-ul a fost accesat de 59141 ori.

Noutăţile Ambasadei

Participarea Ambasadei la Ziua de Acţiune a Corpului Păcii în Congresul SUA

La 1 martie 2018, Însărcinatul cu afaceri a.i. al RM în SUA, Tatiana Solomon împreună cu Andrian Roșa, Secretar I în cadrul Ambasadei, au participat la tradiţionala Zi de Acţiune a Asociaţiei Naţionale a Corpului Păcii pe Capitol Hill. Diplomaţii moldoveni, însoţiţi de un grup de voluntari ai Corpului Păcii, inclusiv care au servit în Republica Moldova, au avut întrevederi cu oficiile unui șir de senatori şi congresmeni americani, inclusiv cu congresmanul Ed Perlmutter (D-CO). Întrevederile au servit un bun prilej pentru promovarea rezultatelor activităților Corpului Păcii în Republica Moldova, precum şi prezentarea evoluţiilor relaţiilor bilaterale consistente moldo-americane, dar şi explorarea oportunităţilor de aprofundare a acestora.

În cadrul evenimentului de celebrare a împlinirii celor 57 de ani de la fondarea Asociaţiei Naţionale Corpul Păcii, Ambasada a transmis un mesaj de felicitare congresmanului Ted Poe, care a fost decernat cu premiul „2018 Sam Farr Congressional Leadership Award” pentru suportul continuu al cauzei Asociaţiei. De remarcat că congresmanul Poe va vizita în aceste zile Chişinăul pentru a participa la Conferinţa de nivel înalt interparlamentară regională pe probleme de securitate, găzduită de Parlamentul Republicii Moldova şi organizată în cooperare cu Atlantic Council din Statele Unite ale Americii.

În cadrul reuniunilor, interlocutorii au avut posibilitatea să se informeze despre activităţile celor 1468 de voluntari ai Corpului Păcii care din 1993 au participat în Republica Moldova la dezvoltarea proiectelor în domenii precum educaţie, sănătate şi dezvoltare economică, la moment în Moldova aflându-se 101 voluntari. De asemenea, toţi participanţii la dialog au primit câte un mărţişor şi s-au familiarizat cu descrierea tradiţiilor şi atracţiilor turistice naţionale.