Ambasada Republicii Moldova
în Statele Unite ale Americii
Washington Chisinau
Pagina a fost vizitată de 6134 ori
Site-ul a fost vizitat de 1478039 persoane
Site-ul este folosit de 20 persoane
Site-ul a fost accesat de 107377 ori.

Noutăţi

Canada susține eforturile Guvernului pro-european de la Chișinău în consolidarea instituțiilor democratice și asigurarea cursului neîntrerupt al reformelor

Canada susține eforturile Guvernului pro-european de la Chișinău în consolidarea instituțiilor democratice și asigurarea cursului neîntrerupt al reformelor
13 iunie, Ottawa - În pofida multiplelor provocări la adresa suveranității, independenței și integrității teritoriale, la care a fost expusă timp de 27 de ani, Republica Moldova a reușit să reziste presiunilor și să-și continue cursul de dezvoltare democratică. Concluzia aparține membrilor Comisiei parlamentare a Camerei Comunelor canadiene pentru Politică Externă și Dezvoltare Internațională, făcută după întrevederea cu Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, aflat într-o vizită de lucru în Canada în perioada 10 – 13 iunie curent.

În cadrul dialogului cu parlamentarii canadieni, Ministrul Ulianovschi a vorbit despre situația din Republica Moldova, reformele promovate de Guvern, progresele obținute în implementarea angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere cu UE, precum și actualele provocări la adresa securității naționale.

”Aceste provocări  poartă mai mult un caracter regional, fapt care dictează consolidarea eforturilor statelor din regiune pentru a răspunde mai eficient pericolelor la care sunt expuse”, a menționat șeful diplomației moldovenești. În context, Ministrul Ulianovschi a transmis un mesaj de apreciere din partea Guvernului Republicii Moldova autorităților de la Ottawa pentru susținerea fermă și consecventă a Canadei în soluționarea diferendului transnistrean și asigurarea integrității teritoriale a țării noastre.

În luările de cuvânt pe marginea informațiilor prezentate de Ministrul Tudor Ulianovschi, membrii Comisiei au apreciat angajamentul Republicii Moldova de a menține cursul de reforme democratice și economice, salutând progresul înregistrat în procesul de aliniere la normele și standardele occidentale.

Totodată, parlamentarii canadieni au apreciat semnarea Acordului privind promovarea și protejarea reciproca a investițiilor și Declarației comune privind comerțul progresiv și inclusiv și investiții, subliniind deschiderea Canadei pentru susținerea eforturilor Guvernului pro-european de la Chișinău în consolidarea instituțiilor democratice din Republica Moldova și asigurarea cursului neîntrerupt al reformelor.