Ambasada Republicii Moldova
în Statele Unite ale Americii și Mexic
Washington Chisinau
Pagina a fost vizitată de 8521 ori
Site-ul a fost vizitat de 1502111 persoane
Site-ul este folosit de 12 persoane
Site-ul a fost accesat de 143827 ori.

Noutăţi

Viceprim-ministrul Andrei Galbur a avut o întrevedere cu Vicepreşedintele Knesset-ului Tali Ploskov

Viceprim-ministrul Andrei Galbur a avut o întrevedere cu Vicepreşedintele Knesset-ului Tali Ploskov
Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Andrei Galbur a avut astăzi, 20 aprilie, o întrevedere cu Vicepreşedintele Knesset-ului (Parlamentul) Statului Israel, co-preşedintele grupului de prietenie parlamentară moldo-israeliană Tali Ploskov, cu ocazia vizitei sale de lucru în ţara noastră.

În cadrul întrevederii, părţile au examinat stadiul actual şi perspectivele de dezvoltare a relaţiilor bilaterale, în domeniul economic şi pe linie parlamentară.

Vicespeaker-ul Ploskov s-a arătat deschisă să promoveze posibilităţile de investiţii în Republica Moldova, dar şi potenţialul turistic pe care îl are ţara noastră.

Şeful diplomaţiei moldovene a reiterat importanţa diversificării schimburilor comercial-economice, extinderea acordurilor bilaterale, precum şi menţinerea bunelor relaţii de cooperare socio-culturală şi interumană dintre popoarele celor două ţări.

Vicepreşedintele Knesset-ului israelian Tali Ploskov este originară din  Republica Moldova.